a

Chm

Biblioteca literaturii

Istorie

Istorie

Biblioteca Istoriei

miercuri, 26 septembrie 2012

Credinta de Veac manifest / Fiorii Stihiei Pioase

Indemn Poetic la dragoste de Tara
  

Între turnurile lacrimilor diafane ...

Între turnurile lacrimilor diafane ...
Așa mă simt uneori,
 Nevoit, de neștiute sorți,
 Să mă pierd în ochii tăi,
 Să cad în rugăciune,
 Seara-n asfințit,
Către iubitu-mi Dumnezeu.
Căci rabd, la poarta suferinţei,
 Voind să te mai văd încă odată
 Și mă-nchin, făgăduind că altă dată
O să-i aprind o lumânare,
 A cărei flacără duioasă
 Să lumineze, firav și neștiut,
Chipul iubitei mele
 Alb, cu ochi albaștri, interzis
 În mii de feluri.
 Și iar mă rog la bunul Dumnezeu
 Să nu mă lase muribund
 Sfârșit de dorul iubitei mele, interzise
 În mii de feluri neîntelese,
Pe nesfârșitul orizont de şoapte,
În războiul dintre zi și noapte,
Unde se nasc visele.
Acolo unde eu ...
Acum...nu mă mai regăsesc...
Sunt demiurg? Ori sunt creştin?
Sunt un Zamolxe fără coroană,
Ori sunt ultimul martir?
Mă simt pierdut,
Mă simt o flacără homerică,
Sau o scânteie-nlăcrimată,
Ce se îndreaptă către mare...
Iar ea, la fel ca mine, păşeşte înspre moarte
Incet, cu fiecare pas, cu fiecare gând, mi-aduc aminte,
De o Cartagină-n ruine...
Povestea de dragoste dintre noi,
E un duet oximoronic,
Un duet în care nu există dans în doi...
Așa se sting și flăcările tremurânde,
Cu priviri miloase, împătimite,
Precum lacustra de pe lacul de niciunde,
Ucisă de speranțe-nchipuite...
Un lant de patimi stă cuminte,
Așteptând la poarta suferinței, ultimele sale zale,
Căci te-am regăsit...
Dar tu te stingi în uitare,
Iar lanțul devine tot mai mare, tot mai mare ...